Istoric

Detalii

Categorie: Spital

ISTORIA SPIRIDONIEI DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT…

Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în Ţările Române. Aşezământul a fost ridicat în vecinătatea Bisericii "Sfântul Spiridon" şi şi-a păstrat numele patronului spiritual până în zilele noastre.

De sute de ani, bisericile şi mănăstirile au reprezentat adevărate centre pe lângă care s-au dezvoltat nu numai şcoli sau tiparniţe, ci şi spitale (bolniţe) pentru alinarea celor suferinzi. Unul dintre exemplele cele mai relevante din acest punct de vedere este Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Construit în jurul bisericii cu acelaşi nume, acesta este cunoscut ca fiind cel mai vechi aşezământ de îngrijire din Iaşi şi din întreaga Moldovă, dar şi unul dintre cele mai vechi din ţară, după Spitalul Colţea din Bucureşti, înfiinţat la 1704.

Ctitorul bisericii şi al spitalului, care a împlinit anul acesta 256 de ani de activitate medicală neîntreruptă, este, aşa cum consemnează documentele de epocă, cămăraşul Ştefan Bosie care, în 1751, începea construirea în chiar centrul Iaşului a unei biserici şi a bolniţelor aferente (Ospiciul "Sf. Spiridon" Iaşi).

Construcţia pe amplasamentul pe care poate fi văzută şi astăzi s-a datorat icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, care pe atunci era expusă într-un paraclis particular pe Uliţa Hagioaiei (Bulevardul Independenţei de astăzi).

Conceptul Spiridoniei: bolnavul trebuie vindecat, dar şi alinat

Nu putem vorbi despre Spitalul "Sf. Spiridon" fără a pomeni biserica cu acelaşi nume. Ctitorită la 1756-1758 de Ştefan Bosie, iniţiatorul Epitropiei "Sf. Spiridon", biserica a fost refăcută şi a devenit mănăstire la 1757, odată cu înfiinţarea spitalului, prin hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racoviţă.

Biserica în care bolnavii internaţi şi astăzi la Spitalul "Sf. Spiridon" găsesc linişte şi alinare a fost construită la 1804, pe locul altor două biserici mai mici şi îşi are istoria, alături de spital, legată de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon.

Legătura indisolubilă dintre biserică şi spital în îngrijirea celor suferinzi a fost supusă unui test teribil în timpul regimului comunist, când a fost interzisă titulatura spitalului. Cu toate aceste interdicţii, spitalul a continuat să poarte numele patronului său spiritual, fiind singurul din Iaşi care a avut biserică tot timpul şi în care îngrijirea trupească s-a împletit cu aceea sufletească.

Ideea de a ctitori bolnița "Sf. Spiridon" aparține lui Ștefan Bosie în 1743, cu banii primilor donatori numiți epitropi: A.V. Kogălniceanu, Vasile Roset și Anastasie Lipscanul. În 1754 este ctitorită Biserica Sf. Spiridon din Iași și în jurul ei o bolniță pentru 30 - 40 bolnavi. 

În 18 iulie 1755 Matei Ghica recunoaște Epitropia "Sf. Spiridon", prima atestare documentară aparținând domnitorului Cehan Racoviță în 1 ianuarie 1757 "hrisovul" de înființare și organizare a ospiciului "Sf. Spiridon". În acest document se recunoaște că la acea vreme așezământul "Sf. Spiridon" este cel mai mare spital din Moldova și Țara Românească și al doilea ca apariție după Spitalul Colţea din București.

În 1765, Grigore Ghica hotărăște mărirea capacității spitalului, care în 1860 avea 280 paturi și administra 13 instituții spitalicești din toată Moldova. Veniturile așezământului cresc an de an de la 210 moșii în 1781, cu un venit de 2993 lei la 45 moșii, cu un venit de 64.266 lei în 1821.

Reguli în acordarea asistenţei medicale stabilite de Grigore Ghica

Domnitorul Grigore Ghica este cel care stabilieşte pentru întâia dată normele după care trebuia asigurată asistenţa medicală, acestea fiind stipulate într-un hrisov domnesc, dat la 13 iunie 1765: terminarea saloanelor pentru bolnavi, cu o capacitate de 40 de locuri, funcţionarea în permanenţă a farmaciei spitalului, înzestrarea spitalului cu cişmele, retribuţia medicului-şef, este introdusă funcţia de medic subaltern (secundar), este dublată funcţia de gerah. Spiţerul (farmacistul) devine salariat ca şi ceilalţi, dar "angajat pe viaţă cu toate materialele lui şi are obligaţia să dea medicamente de calitate, în preţul de cost care îi va fi achitat de către Epitropie".

De la 30 de locuri în anul 1757 la 1128 în 2013

Data la care spitalul a început să funcţioneze ca o unitate medicală în sensul de astăzi al conceptului este 1 ianuarie 1757, când printr-un hrisov domnesc domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, a cărui soţie se îmbolnăvise din pricina neglijenţei unui medic de curte italian, legiferează existenţa şi cadrul de organizare a spitalului. Documentele vremii arată clar scopul aşezământului, "preatrebuincios ţării acesteia la acest oraş", spital destinat "a se îngriji de hrana, chiverniseala, căutarea şi odihna săracilor şi a mulţi bolnavi şi neputincioşi". Prin hrisoavele domnului Cehan Racoviţă şi ale lui Ioan Teodor Callimachi, Epitropia "Sf. Spiridon" este pusă sub purtarea de grijă a breslei neguţătorilor din Iaşi, care contribuise alături de ajutorul domnesc la refacerea bisericii şi transformarea ei în mănăstire (1756-1758).

La deschiderea sa, spitalul avea o capacitate de 30 de paturi, iar primul pavilion construit este şi astăzi în picioare, dar se află într-o avansată stare de degradare.

Astăzi, Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi este cel mai mare spital din Moldova, lucrând în regim de spital universitar şi fiind centru metodologic pentru multe specialităţi din zonă., are o capacitate de 1128 de paturi, distribuite în 22 de secţii clinice, precum şi Unitate de primire urgenţe, Ambulator de specialitate. 

Primii medici

Primul document în care erau precizate în mod expres aspecte legate de specificul de spital al unităţii şi de personalul de specialitate este hrisovul lui Teodor Callimachi, care arată că "s-a hotărât şi s-a socotit cele pentru trebuinţa bolniţii, ca să aibă cheltuială îndestulă pentru hrana acelor ticăloşi bolnavi, pentru aşternutul şi pentru îmbrăcămintea lor, cum şi pentru plata doftorului, a gerahului şi spiţerului şi pentru alţi oameni ce vor mai fi trebuincioşi de grija şi slujba bolniţii". Acest document menţionează pentru prima dată termenul de gerah, adică chirurg, la 1763 spitalul având doi astfel de specialişti: Gioan Luchi şi I. Lochman. Faima lor s-a răspândit uimitor de repede, după ce primul dintre cei doi aşa-zişi chirurgi a reuşit să salveze de la moarte un pacient de origine turcă, împuşcat în grumaz.

Rudimentarele intervenţii chirurgicale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea se făceau în condiţii extreme. Alcoolul era unica substanţă folosită pentru anesteziere.

Bolile inventariate la acea dată de doftorii epitropiei erau tuse, dureri de gură şi de dinţi, de ochi şi de urechi, iar tratamentele se făceau pe bază de plante.

Primul doctor al epitropiei, în înţelesul actual al cuvântului, a fost danezul Iohan Goldzric Herlitz, care a murit însă de friguri, lăsând neaplicat un proiect modern de organizare a activităţii medicale.

Spitalul şi-a dobândit, treptat-treptat, un statut clar definit, o structură şi personal din ce în ce mai specializat. Trei mari domenii erau specifice activităţii medicale: cea de curarisire (de vindecare), de alienaţi şi de boli lipicioase (contagioase).

Așezământul "Sf. Spiridon", deopotrivă spital și mănăstire, prin medicii săi a făcut posibilă înființarea în 1830 a primei societăți științifice medicale din țara noastră care tipărește și prima revistă științifică medicală românească, Revista Medico-chirurgicală. Mulți din medicii școliți în străinătate au fost dascăli la Academia Mihăileană și apoi la Facultatea de Medicină înființată la 1 decembrie 1879.

Așezământul "Sf. Spiridon" cunoaște o nouă organizare în 1860 când trece la Ministerul de Interne și este subordonat medical serviciului medical condus de Carol Davila. Epitropii aleși, Iancu Brănșiteanu și Gh. Cuciureanu, alcătuiesc un nou regulament în 1881 propunând mărirea capacității spitalului de la 140 la 400 paturi având în vedere sporirea numărului de locuitori din Iasi la 70.000, ceea ce ar fi revenit un pat la 175 locuitori ca în celelalte țări europeene. Se păstrează autonomia internă a Epitropiei și se acordă o importanță deosebită organizării spitalului, îngrijirii bolnavilor, dar și administrării veniturilor provenite din proprietățile imobiliare și donații. Situația materială a așezământului "Sf. Spiridon" s-a înrăutățit considerabil după 1918 când a fost nevoit să cedeze statului terenurile în scopul înfăptuirii reformei agrare.

O statistică din 1914 arată că veniturile totale anuale ale spitalului se ridicau la 3,5 milioane lei, din care se întrețineau 840 paturi, se plăteau lefuri la 1400 salariati, pensiile la vârstnici, ajutoare pentru cei nevoiași și medicamentele bolnavilor. În schimbul averilor de care a fost expropriat Spitalul a primit o subvenție anuală, banii de la stat venind însă tot mai greu și pe căi ocolite. Această subvenție era cu totul insuficientă față de sarcinile mereu crescânde ale Epitropiei determinate de creșterea an de an a numărului de paturi și de deschiderea de noi clinici universitare. Unele personalități medicale, ca Ion Cantacuzino, sesizând decăderea instituției ieșene, au propus retrocedarea unor terenuri și păduri din proprietatea statului către Spiridonie. Un sprijin important pentru Epitropie l-a constituit implicarea Ministerului Cultelor și a Instructiunilor Publice care a cheltuit 60 milioane lei in 1962 (de verificat aceasta data sau de deplasat în ordine cronologica) pentru a construi în spital Palatul clinicilor chirurgicale. 

Chiar după participarea regelui Carol al II-lea la sustinerea Epitropiei și declararea sa ca prim epitrop, problema întreținerii clinicilor universitare a rămas nerezolvată. Totalul cheltuielilor de întreținere a spitalului într-un an ajungea la circa 20 milioane, cele două ministere responsabile, Ministerul Sănătătii și Ministerul Cultelor, vărsând în bugetul instituției doar 13 milioane lei. În aceasta perioadă s-au mai primit donații care se adresau celor săraci și bolnavilor și nu învățământului medical care, pe drept cuvânt, trebuia întreținut de stat. S-a încercat stoparea intervenției instituțiilor de stat în administrarea actului Epitropiei prin numirea regelui ca prim epitrop, acesta fiind de drept urmașul direct al celor 16 domnitori ai Moldovei care au înființat și au patronat așezământul "Sf. Spiridon". Această formulă nu a putut continua din cauza evenimentelor istorice ulterioare.

În timpul celui de-al doilea razboi mondial spitalul a fost parțial distrus. Guvernul democrat Petru Groza a desființat instituția Epitropiei și a numit în fruntea spitalului un director. După lovitura de stat din 30 decembrie 1947, prin Decretul 202 din 3 februarie 1948, statul deposedează această instituție de 23.316 ha pădure, precum și de toate proprietățile imobiliare (numai în Iași existau 9 imobile cu terenuri aferente) pe care le mai avea, inclusiv de stațiunea balneară Slanic Moldova.

Desigur că multe aspecte din cele existente în 1948 au suferit modificări radicale. Nimeni nu va gândi ca în zilele noastre Epitropia să administreze spitalele, schiturile și moșiile avute în subordine până în 1948, dar ca un spital universitar, cu o traditie seculară care s-a îngrijit de sănătatea Moldovei de aproape un sfert de mileniu să poată dispune de o stațiune balneară și să retrocedeze măcar parțial proprietățile confiscate abuziv în 1948 este posibil în condiții legale prin reînființarea Epitropiei Spitalului "Sf. Spiridon".

Parcurgând, chiar și în treacăt, zbuciumata istorie a edificiului pe care îl numim iarăși ca altădată "Sf. Spiridon" realizăm o dată mai mult că natura umană este facută să lupte cu boala, cu suferința, cu moartea. Scriu cărțile despre eforturile, despre jertfele, despre dăruirile celor care, începând cu un mic boier generos și plin de initiativă, Stefan Bosie, ctitorul de la 1752 al Bisericii "Sf. Spiridon", au înțeles să se lase pătrunși de spiritul benefic de întrajutorare al aproapelui. Cei ce au urmat în ani au scris în cartea recunoștinței aflată în sufletul nostru, al acelora care lucrăm acum aici, gesturile lor de o frumusețe fără seamăn: banii domnești, donații, reconstrucții și ornamentări, dotări de interioare. Epitropii, aleși dintre boierii de rang și domnitori, negustori de vază și oameni înstăriți, aveau în grija lor soarta veniturilor și cheltuielilor spitalului, făcând celebru din zi în zi așezământul "Sf. Spiridon". Am ales pentru informarea Dvs. un exemplu: în 1828 Epitropia avea în dotare 291.922 ha de pământ și pădure, din care a obținut un venit de 23.865 lei la vremea în care un hectar producea un venit de 1,25 lei, iar o casă în Iași costa 70 lei.

Treptat, Iașii devin o citadelă a științelor medicale, iar rolul spitalelor în această dezvoltare a fost de prim rang. Aici au avut loc zi de zi salturi spectaculare spre nou, căutari disperate de învingere a bolii. De la începutul acestui secol și până astăzi, spitalul a avut o viață frământată de războaie, cutremure, epidemii. A supraviețuit apărând viața. În anii din urmă ne-am confruntat cu greutăți multe și unele nedrepte. O parte le-am depășit cu forțele noastre, altele ne-au pus la grea cumpănă priceperea, curajul, morala.

În toata istoria lui zbuciumată, spitalul a ajuns acum la o activitate de vârf. În acest spital s-au înfăptuit premiere naționale remarcabile: primul implant de cristalin, prima colangiografie transparietohepatică, primul drenaj extern percutan, cel mai mare număr de colecistopancreatografii retrograde endoscopice din țară, prima angioplastie percutană, prima gastrostomie endoscopică, a doua colecistectomie laparoscopică din țară, prima ablație laparoscopică a unui chist de ovar, prima cardiomiotomie extramucoasă Heller laparoscopică, primul șunt portocav transjugular percutan, prima sutură laparoscopică a ulcerului perforat și multe altele.